Foi Fragede

loading...
image

Foi fragede

Fac aceste foi de-o viață, (una din primele rețete învățate de la mama ,imediat ce m-am căsătorit) și le folosesc în primul rând ,pentru prăjitura Albă ca Zăpada, dar și pentru diferite plăcinte cu mere, dovleac și alte umpluturi.
Pentru prăjituri le coc pe dosul tăvii iar pentru plăcinte, o dată cu umplutura.
Ingrediente
2 ouă
10 linguri zahăr
10 linguri ulei
10 linguri lapte
Făină cât cuprinde un aluat potrivit (mie mi-au intrat 600g)
1/4 linguriță amoniac stins cu oțet
Un vârf de cuțit șofran (opțional pentru culoare)
Coaja rasă de la o lămâie (eu am avut pusă la borcan cu zahăr)

image

Foi fragede

Mod de preparare
Se mixează ouăle spumă cu zahărul, până se albesc

image

Foi fragede

Se adaugă șofran, dacă vrem ca foile să fie mai galbioare

image

Apoi se adaugă uleiul in fir subțire, laptele, amoniacul stins și făina treptat, până obtinem un aluat elastic, nelipicios

image

Foi fragede

Se împarte în 3 bucăți

image

Foi fragede

Și se întind foi ,pe masa infăinată sau direct pe dosul tăvii (pudrată cu făină sau hârtie de copt)

image

Foi fragede

Se taie ușor cu un cuțit, surplusul de pe margini
Se coc în cuptorul încins, cam 10-12 min, până se auresc, fără să se ardă

image

Foi fragede

Din surplusul tăiat, am făcut forme de biscuiți, pe care îi voi glazura

image

**când n-am avut amoniac, am folosit praf de copt, aceeași cantitate

Brăduț Cu Ricotta Și Spanac
Pâine Cu Lapte
(Visited 382 times, 1 visits today)
loading...
Comentează și tu!