Chiftele De Soia Cu Sos De Avocado – Dacă tot suntem in perioada postului,am gătit niște delicioase chifteluțe de soia.Aveam de mai multa vreme o punga de soia boabe roșii,cumpărată de la un magazin asiatic si a venit timpul să fac ceva cu ea.
Ingrediente Chiftele De Soia Cu Sos De Avocado :
1 cana de boabe soia (cana mea masoara 330ml lichid)
3 cepe medii
2 morcovi
4 cartofi medii
1 legătura pătrunjel verde
Condimente (sare,piper, o căpățână usturoi pisat,un praf de pudră ghimbir,12lgt rozmarin, 1 lg ciboulette-frunze de ceapa uscate,12 lgt turmeric)
Pesmet pentru tăvălit
Ulei pentru uns tigaia( eu am folosit de cocos)
Pt sos : 2 avocado, sare,piper si zeama lemon
Mod de preparare Chiftele De Soia Cu Sos De Avocado :
Se pume soia la înmuiat cu apă,de seara până a doua zi
Se clătește bine,se scurge si se pune in apa cu sare ,la fiert,până se înmoaie bine
Se scurge de zeamă, se răcorește puțin apoi se trece prin mașina de tocat, împreună cu ceapa,morcovii si cartofii
Se adaugă verdeață tocată si condimente si se omogenizează totul bine
Se pune câte o lg de compoziție, in vasul cu pesmet (eu am folosit „pesmet italian de casa”) și se tăvălesc bine,presând ușor și dând formă
Se pun in tigaia teflonata,unsa,la foc mic de tot,cu capac pana se rumenesc,apoi se întorc cu grijă, sa nu se rupă, pe partea cealaltă
Se scot pe un platou și se servesc cu sos de avocado
Se pasează avocado cu furculița si se adaugă sare,piper si zeama de lămâie după gust