Se apropie Paștele și ador să pregătesc ouăle. De-a lungul timpului am folosit multe metode, dar azi vă povestesc cum le fac eu prin metoda șervețelului.
Prima dată am spălat ouăle cu detergent de vase pentru degresare,apoi le-am pus la fiert cu apă puțin călduță în care am adăugat 1 lingura bicarbonat de sodiu și 1 linguriță de sare (lăsat vreo 15 mn)
Am avut câteva șervețele cu model și am desprins doar stratul cu model (din cele 3 straturi pe care le are fiecare șervețel)
Am decupat floricele ( maci sau floarea soarelui în cazul meu😂)
Am scos ouăle călduțe, având grijă să nu mă frig
Am bătut un albuș cu furculița și am trecut la pictat cu ajutorul unei pensule de desen
Am uns întâi jumătate de ou cald cu albus,am aplicat modelul decupat și am uns apoi peste model,având grija să nu se rupă ( oul fiind cald,se usucă foarte repede)
Sau am pus o bucată mai mare de servetel si am decupat surplusul
Am continuat astfel cu toate ouăle, iar după ce am terminat, am luat fiecare ou și am lipit și pe cealaltă parte, rămasă nepictată
Et voilà !!! Sunt gata.. Cam o oră a durat vreo 15 ouă.. După ce s-au uscat bine, le-am uns cu un șervețel îmbibat în ulei de măsline
Cele roșii sunt cu vopsea din comerț :-p
Edit later : Paște -19 aprilie 2020
Inălțare – 28 mai 2020