Din cealaltă jumătate de cozonac rămasă de la cheesecake, am pregătit niște Cakepops pentru copii.Ingredientele se pot schimba după preferințe, dar eu am scris cum am refolosit cozonacul
Ingrediente ( 35 buc)
1/2 cozonac ( cam 350g )
3 lg nutella
200g ciocolată albă
Bombonele pentru decor
Mod de preparare
1.Se macină fin cozonacul și se amestecă cu nutella apoi se fac bilute, care se bag 10-15 min la congelator.
2.Se topește ciocolata ruptă bucățele, la bain marie, pe foc mic (un bol pus in vas cu apă)
3.Se pregătesc bețișoarele (eu am tăiat paie mai groase) și se bagă fiecare cate puțin, la un capăt, in ciocolată, apoi in bile
4.Se dau iar la congelator cam 10 min, apoi se scufundă, cu grijă, in ciocolata topită ,lăsând să se scurgă bine, surplusul
5.Se rostogolesc prin bombonele colorate si se lasă la răcit până în momentul servirii
Dacă vă place această rețetă , vă invit s-o apreciați,distribuiți sau s-o comentați chiar aici pe blog,pentru că aici comentariile nu se pierd și pot fi utile și altor vizitatori.Dacă ați încercat rețeta puteți atașa și o fotografie cu rezultatul ,la comentariul dumneavoastră! Spor la gătit și Poftă Bună !