Tort Cu Ciocolată Și Napolitane

loading...

Aveam un pachet cu foi de napolitane și dacă tot #stăm în casă # din cauza noilor reguli împotriva virusului covid19 ,am reușit să fac ceva dulce pentru mai multe zile 😁 ,folosind doar ciocolată, frișcă lichidă și un caramel făcut după rețeta de aici ( care nu-mi lipsește niciodată din casă)

Fiind destul de mare ,l-am făcut jumi-juma cu fiimea 😁 ,l-am porționat ,băgat la frigider și tăiat bucățele mici atunci când am simțit nevoia să mănânc ceva dulce

Am pregătit pe masă ce avem nevoie

Ingrediente

  • 1 pachet foi napolitane (6 foi)
  • 500 g ciocolată neagră
  • 400 ml frișcă lichidă 30%
  • 2 fiole esență rom
  • 1 porție sos caramel
  • 250 g pudră de alune
  • Pt decor : 2 linguri nutella albă, un pumn de pudră de alune și ceva sprinkles de ciocolată

Mod de preparare

Se ia ciocolata ruptă bucățele și se pune într-o caserolă pe foc mic, împreună cu frișca lichidă ,lăsând să se înfierbinte bine. Se dă la o parte apoi se amestecă energic până obținem o cremă fină în care adăugăm și romul

Se unge fiecare foaie cu sos caramel ,se presară un strat de pudră de alune apoi cremă de ciocolată , presând bine

Se pune peste tort un fund cu ceva greu și se lasă vreo oră

Se întinde un strat de nutella albă și pudră de alune pe margine iar în mijloc și lateral ace de ciocolată sprinkles

Super bun ,dar destul de dulce totuși pentru gustul meu, așa că trebuie mâncat cu atenție 😁

                Bon appétit !!!!!!
Tort Mimi 48
Tort Aniversar Cifre
(Visited 274 times, 1 visits today)
loading...
Comentează și tu!